Conductivitatea apei este un indicator care arată cât de bogată este apa în minerale, cât este de pură sau de poluată și dacă poate fi considerată potabilă. Spre deosebire de impuritățile decelabile, vizibile sau invizibile, care se pot filtra, este vorba despre substanțe dizolvate perfect în compoziția apei.
Cum se măsoară conductivitatea și de ce este important să știi ce bei? Citește acest articol pentru a înțelege ce înseamnă conductivitatea electrică a apei, ce o influențează, cum se măsoară și care sunt valorile care ar trebui să te îngrijoreze din punct de vedere al sănătății.
Ce este conductivitatea apei și ce o determină?
În mod natural, apa nu se limitează la formula chimică arhicunoscută H2O. Odată ce trece prin soluri, roci sau straturi vulcanice, dizolvă săruri și minerale esențiale precum calciu, magneziu, sodiu, bicarbonat, potasiu și altele. Aceste substanțe încărcate electric, numite ioni, îi dau apei o proprietate interesantă: capacitatea de a conduce electricitate.
Cu cât sunt mai mulți ioni dizolvați, cu atât apa devine mai conductivă. Ceea ce nu este un aspect negativ în sine, ci, dimpotrivă, poate fi un semn al unei ape sănătoase și echilibrate. Conductivitatea este exprimată în microsiemens pe centimetru (µS/cm) și este un indicator important atunci când vrei indicii despre apa pe care o consumi.
O conductivitate scăzută este specifică apei purificate sau demineralizate. O conductivitate medie spre ridicată, așa cum găsim în apele minerale naturale, reflectă un conținut sănătos de electroliți. Iar o conductivitate excesivă, peste anumite limite legale pe care le vom detalia în conținutul acestui articol, implică riscuri pentru sănătate și punctul de plecare al unor anchete privind poluarea mediului.
Cum se măsoară conductivitatea și care este relația cu TDS?
Conductivitatea poate fi măsurată cu aparate simple, portabile, numite EC-metre sau TDS-metre. EC-ul (electric conductivity / conductivitate electrica) arată valoarea în µS/cm, iar TDS-ul (total dissolved solids / totalul solidelor dizolvate) o exprimă în ppm – părți per milion.
De regulă, 1 µS/cm se corelează cu aproximativ 0,5-0,7 ppm, dar formula exactă depinde de tipul de minerale dizolvate. TDS-ul oferă o imagine generală despre cât de încărcată în substanțe dizolvate este apa, însă fără a spune exact ce conține.
Iată câteva repere utile despre valorile conductivității, care îți pot da indicii asupra calității apei pe care o consumi, pe care o forezi în propria fântână din pânza freatică sau care îți este furnizată la robinet și în instalația sanitară:
- sub 100 µS/cm – apă ultra-filtrată, slab mineralizată
- 200-500 µS/cm – apă de rețea, fântână sau izvor cu mineralizare moderată
- 500-1500 µS/cm – apă minerală naturală, echilibrată, de exemplu Tușnad
- peste 2500 µS/cm – apă cu conținut excesiv de săruri, nepotabilă conform legislației din România.
În țara noastră, limita maximă legală pentru apă potabilă este de 2500 µS/cm. Peste acest prag, apa trebuie investigată suplimentar, pentru a exclude contaminanți precum nitrați, nitriți sau metale grele.
Agenția de Mediu a Statelor Unite ale Americii – EPA are alte repere. Recomandările acestui organism oficial american spun că apa potabilă nu ar trebui să depășească 500 mg/l ca TDS, ceea ce în conductivitate se traduce prin aproximativ 1000 μS/cm. Este însă foarte important ce conține apa peste aceste valori, aspect pe care îl vom analiza în secțiunea următoare.
Cum interpretezi conductivitatea apei în raport cu sănătatea?
Mai întâi, se impune o clarificare: o apă cu conductivitate ridicată nu este, automat, o apă periculoasă. Poate însemna pur și simplu că este bogată în săruri și minerale benefice, așa cum sunt apele minerale naturale carbogazificate, provenite din izvoare subterane adânci.
De exemplu, apa Tușnad are o conductivitate ridicată tocmai pentru că este natural mineralizată, cu un conținut valoros de hidrogenocarbonat (1160 mg/l), calciu (217 mg/l) și magneziu (70,8 mg/l), electroliți esențiali pentru funcționarea optimă a organismului.
În schimb, o apă cu TDS foarte mic (sub 50 ppm) poate fi nepotrivită pentru consum constant. Este adevărat că nu conține contaminanți, dar nici mineralele care ajută la hidratarea profundă, la menținerea echilibrului electrolitic, a sănătății oaselor sau a inimii.
La polul opus, o conductivitate de peste 2500 µS/cm poate semnala o apă prea încărcată, la consumul căreia te expui unui risc de dezechilibru mineral sau poate indica prezența unor substanțe problematice. De aceea, conductivitatea ridicată trebuie înțeleasă în context, nu judecată automat ca un semn de alarmă.
Cum influențează conductivitatea gustul, mirosul și starea instalațiilor tale sanitare?
Ai auzit desigur de „apă sălcie” sau de apă care nu îți potolește setea. În primul caz, apa conține de regulă prea multe săruri, în special de sodiu, care pot să-ți perturbe activitatea inimii sau să-ți suprasolicite rinichii. În al doilea caz, apa fără gust, prea săracă în minerale, nu are aceeași putere a a-ți hidrata organismul.
În ambele situații, este o problemă de conductivitate și de cantitatea de solide dizolvate în apă, factori care influențează direct gustul resimțit la consum. Apele foarte purificate pot insipide, în timp ce cele cu TDS moderat (300-800 ppm) au un gust natural, plăcut, uneori ușor sărat sau amărui, în funcție de predominanța mineralelor.
Dacă TDS-ul depășește 1000-1200 ppm, gustul poate deveni greu, metalic sau amar. De aceea, apele minerale de calitate oferind echilibru între gust, compoziție și hidratare reală.
În ceea ce privește impactul asupra instalațiilor, o apă dură (bogată în calciu și magneziu) poate favoriza formarea de calcar în instalațiile sanitare, centrale termice sau aparate de cafea. Nu înseamnă că apa nu e bună de băut, ci că este nevoie de un dedurizator pentru protejarea echipamentelor, nu pentru sănătate.
Când este oportună testarea conductivității apei?
Dacă apa provine de la rețea, calitatea este monitorizată. Totuși, dacă folosești apă din fântână, puț sau o sursă necunoscută, este recomandat să verifici TDS-ul și conductivitatea.
Un simplu aparat TDS îți poate da un prim indiciu. Dacă rezultatul este o valoare foarte mică (sub 100 ppm), înseamnă că apa este săracă în minerale și poate fi nevoie de completare prin alimentație. Dacă valoarea depășește 500-600 ppm, este cazul să soliciți o analiză de laborator, mai ales dacă apar gusturi, mirosuri neobișnuite sau depuneri vizibile pe recipiente.
O analiză fizico-chimică și microbiologică completă este singura care poate stabili cu certitudine dacă o apă este sau nu potabilă.
Concluzie
Conductivitatea electrică a apei nu este doar o măsură fizică menită să-ți aducă aminte de orele la care te temeai să nu fii ascultat, ci este unul dintre parametrii care stabilesc cât de sănătoasă este apa pe care o bei sau o folosești, care este conținutul ei de minerale și ce îți oferă din punct de vedere nutrițional.
O conductivitate echilibrată reflectă o apă naturală, nepoluată care hidratează eficient și hrănește organismul cu electroliți esențiali. Nu este nevoie să te temi de un TDS mai ridicat, atât timp cât valoarea se datorează unor minerale naturale și nu unor poluanți.
Surse:
Conductivity, Salinity & Total Dissolved Solids, https://www.fondriest.com/environmental-measurements/parameters/water-quality/conductivity-salinity-tds/
Conductivity in Water, https://www.renkeer.com/conductivity-in-water/
Factsheet: Electrical conductivity, https://www.lawa.org.nz/learn/factsheets/groundwater/electrical-conductivity
Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, https://lege5.ro/Gratuit/gi3dinzzgi/legea-nr-458-2002-privind-calitatea-apei-potabile